Experienta in preturile de transfer din 2008
Certificari CCF, CECCAR, ACCA, acoperire nationala

Ce sunt preturile de transfer.

Metode ale prețurilor de transfer. Exemple

1. Metoda comparării prețurilor (CUP sau Comparable Uncontrolled Price Method)

Metoda de determinare CUP, implică compararea prețului plătit în tranzacția dintre persoane afiliate (tranzacție controlată) cu prețul plătit în condiții similare într-o tranzacție între părți neafiliate (tranzacție necontrolată).

Tranzacțiile necontrolate pot fi între societăți independente sau între una din persoanele afiliate și o societate independentă.

Dacă se identifică una sau mai multe tranzacții similare, metoda CUP este de dorit pentru asigurarea că tranzacția în cauză este la arm’s length.

Societatea A și C sunt furnizori de bauturi carbogazoase. A cumpără bunurile de la producător și vinde către B, persoană afiliată 5.000 de unități cu prețul de 1.500 lei/unitate. C cumpără bunurile de la producător si vinde către D, persoană neafiliată 4.000 de unități cu prețul de 2.000 lei/unitate.

Riscurile pentru ca cele două tranzacții să nu poată fi comparate includ volumul vândut, posibilul discount aplicat sau diferențe minore între produse. Dacă se fac ajustările necesare, tranzacția între C și D, poate constitui o referință pentru stabilirea prețului arm’s length între A și B.

 

2. Metoda preţului de revânzare (RPM sau Resale Price Method)

Metoda de determinare RPM, implică observarea diferenței între prețul plătit unei societăți afiliate pentru achiziția unui bun și prețul la care acest bun este revândut unei societăți independente;

Din prețul de revânzare se scade o sumă reprezentând cheltuieli probabile de vânzare, de exploatare și un profit considerat rezonabil pentru a se obține o marjă brută de profit. Marja brută de profit comparată poate fi obținută dintr-o tranzacție internă (între o persoană afiliată și un independent) sau tranzacție externă (între doi independenți).

Pentru tranzacția internă, se compară marja brută de profit nr. 1, obținută din tranzacția între persoanele afiliate (A – B) cu marja brută nr. 2, obținută din tranzacția cu o persoană independentă (A – C).

Pentru tranzacția externă, se compară marja brută de profit nr. 1, obținută din tranzacția între persoanele afiliate (A – B) cu marja brută nr. 2, obținută din tranzacția între persoane independente (C – D).

 

3. Metoda cost-plus (CPM sau Cost plus method)

Metoda de determinare CPM, implică analiza costurilor (cu materiale, de muncă, de producție) într-o tranzacție controlată, la care se adaugă o marjă probabilă de profit corespunzătoare condițiilor existente în piață. Marja de profit între persoane afiliate se determină în funcție de profitul obținut de persoane independente în tranzacții comparabile.

Suma totală obținută după adăugarea marjei de profit se consideră a fi un preț în conformitate cu principiul arm’s length.

Această metodă se folosește cu precădere în cazul prestării de servicii, în cazul transferului de produse semi-fabricate în baza unui acord-cadru sau relații de vânzare-cumparare de lungă durată între părțile afiliate.

În cadrul acestei metode, se compară atât marja de profit cât și baza de cost la care se aplică marja de profit.

Pentru tranzacția internă, se compară marja profit nr. 1, obținută din tranzacția între persoanele afiliate (A – B) cu marja nr. 2, obținută din tranzacția cu o persoană independentă (A – C).

Pentru tranzacția externă, se compară marja de profit nr. 1, obținută din tranzacția între persoanele afiliate (A – B) cu marja nr. 2, obținută din tranzacția între persoane independente (C – D).

 

4. Metoda marjei nete (TNMM sau Transactional Net Margin Method)

Metoda de determinare TNMM analizează profitul net pe care contribuabilul îl obține, raportat la o bază de calcul compusă din costuri, vânzări sau active, într-o tranzacție controlată;

Indicatorul de profit obținut conform metodei TNMM este comparat cu un indicator obținut în mod similar de către același contribuabil, în relație cu persoane neafiliate (TNMM intern) sau de alte două persoane independente (TNMM extern).

Pentru metoda TNMM este importantă baza de calcul aleasă pentru indicator. Pentru contribuabilii cu activități de furnizare, bază optimă folosită ar fi de venituri totate din vânzări sau de costuri de furnizare a produselor. Pentru activitățile de producție, o bază optimă ar fi de costuri totale sau costuri de exploatare. Pentru activitățile cu investiții mari pe unitate, o bază optimă ar fi valoarea activelor de exploatare.

A SRL achiziționează de la B SRL (societate afiliată) produse în vederea revânzării. În perioada relevantă, A are vânzări în valoare de 5 milioane lei și are un profit net de 200.000 lei.

În aplicarea TNMM, indicatorul de profit se va obține prin raportarea profitului net la veniturilor din vânzări.

În speță, indicatorul A este de 4%. În demersul ulterior, se calculează indicatorii societăților care au efectuat tranzacții comparabile în aceeași perioadă de timp.

Indicatorul A SRL se încadrează în intervalul 2,5% – 7,2%, așadar prețurile A SRL sunt la arm’s length.

 

5. Metoda împărțirii profiturilor (PSM sau profit split method)

Metoda de determinare PSM, se aplică prin identificarea părții de profit pe care o societate ar putea să o obțină în absența relației de afiliere cu co-contractantul.

Într-o primă etapă se identifică profiturile care sunt realizate de persoanele afiliate, în relațiile dintre ele și se împart pe fiecare persoană afiliată în parte. Rezultatul obținut se compară cu profitul care ar fi fost de așteptat să se obțină dacă relațiile de afaceri dintre societăți ar fi fost la arm’s length.

Metoda se folosește cu precădere când tranzacțiile între persoanele afiliate sunt atât de complexe sau au atâtea variabile unice, încât celelalte metode de determinare a prețului arm’s length sunt ineficace. În cadrul acestei metode, se compară fie marjele brute, fie marjele nete, fie prețurile.

Metodele de estimare a împărțirii profiturilor din Ghidul OECD sunt metoda analizei contribuțiilor și metoda analizei reziduale.

Metoda analizei contribuțiilor are la bază distribuirea probabilă a profiturilor pe care societăți independente le-ar fi obținut din tranzacții similare. Dacă tranzacțiile nu pot fi comparate, împărțirea profiturilor se va face în funcție de valoarea relativă a prestațiilor, dar și în funcție de criterii precum capital investit, bunuri deținute, venituri și cheltuieli.

Metoda reziduală este formată din două etape. În prima etapă, fiecărei societate afiliată îi este deteminată partea de profit corespunzătoare pentru tranzacțiile care nu sunt unice, pe baza metodelor anterioare, RPM, CPM sau TNMM. În a doua etapă, profitul rezidual, rămas după aplicarea primei etape, se împarte pe fiecare persoană afiliată în funcție de criteriile evidențiate la metoda analizei contribuțiilor.

 

Scroll Up