Cabot Transfer Pricing

Multinaționalele din România, obligate să raporteze public impozitul pe profit: Ce reguli trebuie respectate la prima raportare din acest an09 octombrie 2024

Multinaționalele din România, obligate să raporteze public impozitul pe profit: Ce reguli trebuie respectate la prima raportare din acest an

Companiile multinaționale cu prezență în România, care înregistrează venituri de peste 750 milioane de euro, au obligația de a publica un raport detaliat privind impozitul pe profit plătit în fiecare stat membru al Uniunii Europene. Această obligație este rezultatul transpunerii în legislația națională a unei directive europene care vizează creșterea transparenței fiscale la nivel internațional. Primele raportări vor trebui publicate până la sfârșitul anului 2024, iar Ministerul Finanțelor a emis recent recomandări privind modalitatea de raportare, în condițiile în care România a implementat acest raport cu mult mai devreme decât recomanda Comisia Europeană și înainte ca autoritățile de la Bruxelles să emită un format standard pentru pregătirea lui.

România a impus multinaționalelor, începând cu anul fiscal 2023, obligația de a publica un raport detaliat privind impozitul pe profit, cu mult înaintea termenului recomandat de Comisia Europeană, care prevedea implementarea obligației abia după prima jumătate a anului 2024. Pe cale de consecință, până la finalul acestui an, companiile multinaționale care operează pe piața locală sunt obligate să publice pentru prima dată astfel de informații, iar decizia României de a adopta mai devreme această măsură a creat provocări suplimentare pentru companii, în special din cauza absenței unui format standardizat la nivel european.

Raportul pentru anul 2023 trebuie să fie publicat până la 31 decembrie 2024, astfel că Ministerul Finanțelor a emis recomandări temporare, pentru a sprijini companiile în procesul de raportare.

Potrivit MF, companiile pot urma instrucțiunile generale ale CE sau pot stabili un format propriu de raportare, care să includă toate informațiile cerute de directiva europeană. Este esențial ca raportul să cuprindă date financiare relevante pentru fiecare jurisdicție în care operează compania și să fie întocmit într-un format ușor de accesat și de citit electronic.

Conform reglementărilor actuale, companiile trebuie să întocmească un raport detaliat care să includă informații despre activitățile entității-mamă finale sau ale entităților autonome și afiliate. Printre informațiile ce trebuie raportate se numără veniturile, profitul sau pierderea brută, impozitul pe profit acumulat și impozitul efectiv plătit, numărul de salariați și alte date relevante. Raportul va trebui să fie publicat online, în limba română, și să rămână disponibil gratuit, pe site-ul companiei, timp de cel puțin cinci ani.

În cazul în care companiile operează în jurisdicții considerate necooperante din punct de vedere fiscal, acestea trebuie să ofere detalii suplimentare cu privire la activitățile și plățile efectuate în aceste zone.

Printre datele esențiale care trebuie incluse în raport se numără:

• Veniturile totale generate în fiecare jurisdicție;
• Profitul sau pierderile înregistrate;
• Impozitul pe profit acumulat și impozitul efectiv plătit;
• Numărul de angajați și natura activităților desfășurate în fiecare țară.

Ce companii sunt vizate de această raportare?

Directiva se aplică tuturor companiilor multinaționale și întreprinderilor autonome care obțin venituri de peste 750 milioane de euro în fiecare dintre ultimele două exerciții financiare consecutive. În România, aceste reguli au fost transpuse prin Ordinul MF nr. 2048/2022 și se aplică de la 1 ianuarie 2023. Companiile vizate de această obligație de transparență sunt:

• Societățile-mamă finale, a căror cifră de afaceri netă consolidată a depășit la data bilanțului lor, pentru fiecare dintre ultimele două exerciții financiare consecutive, cuantumul de 3.700.000.000 lei (echivalentul a 747.474.740 euro la cursul valutar publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la data de 21 decembrie 2021), astfel cum se reflectă în situațiile lor financiare anuale consolidate;
• Entitățile autonome a căror cifră de afaceri netă a depășit la data bilanțului lor, pentru fiecare dintre ultimele două exerciții financiare consecutive, cuantumul de 3.700.000.000 lei, astfel cum se reflectă în situațiile lor financiare anuale individuale;
• Filialele mijlocii și mari, care sunt controlate de către o societate-mamă finală care nu intră sub incidența prezentelor reglementări, atunci când cifra de afaceri netă consolidată a depășit la data bilanțului său, pentru fiecare dintre ultimele două exerciții financiare consecutive, cuantumul de 3.700.000.000 lei, astfel cum se reflectă în situațiile sale financiare consolidate;
• Sucursalele din România, înființate de entități care nu intră sub incidența legislației unui stat membru, trebuie să ofere datele privind societatea-mamă finală sau entitatea autonomă.

Obligația de raportare urmărește să aducă o mai mare transparență fiscală și să reducă practica evitării plății impozitelor prin transferuri între diverse jurisdicții. Publicarea acestor informații va permite atât autorităților fiscale, cât și publicului să monitorizeze contribuțiile fiscale ale marilor companii și să asigure că acestea respectă obligațiile fiscale în fiecare țară în care operează.

Ce urmează pentru companii?

Multinaționalele trebuie să fie pregătite să implementeze aceste cerințe de raportare și să aloce resursele necesare pentru a colecta și prezenta datele relevante. De asemenea, companiile trebuie să rămână în contact cu MF și să urmărească evoluțiile legislative, mai ales în contextul în care formatul standardizat al raportului va fi publicat în a doua jumătate a anului 2024. În plus, este posibil să fie necesare ajustări în sistemele interne de contabilitate și raportare pentru a facilita colectarea datelor într-un mod coerent și precis.

 

Articol publicat în TaxNews.ro

Alina Andrei

Partener Taxe & Prețuri de transfer

Contact

  • Bulevardul Aviatorilor, nr 47,
    Sector 1, Bucuresti, 011853
  • +40 727 713 486

Cere ofertă