Tranziția digitală a fost, în ultimele decenii, o forță catalizatoare pentru schimbările economice, sociale și culturale la nivel global – ea reprezintă trecerea de la metodele tradiționale de gestionare a informațiilor și a proceselor către soluții digitale, bazate pe tehnologii emergente precum cloud computing, Internet of Things (IoT) și, mai recent, inteligența artificială (IA), definită drept capacitatea unei mașini de a prezenta capacități asemănătoare celor umane, cum ar fi raționamentul, învățarea, planificarea și creativitatea, permițând sistemelor tehnice să își perceapă mediul, să se ocupe de ceea ce percep, să rezolve probleme și să acționeze pentru a atinge un anumit obiectiv (menționăm doar câteva dintre domeniile de aplicabilitate din viața de zi cu zi: analiza unor cantități mari de date privind sănătatea și descoperirea unor modele care ar putea duce la noi descoperiri în medicină, îmbunătățirea diagnosticării individuale, îmbunătățirea siguranței, vitezei și eficienței traficului feroviar, sisteme inteligente de producție, alimentație și agricultură, sisteme automatizate pentru administrație și servicii publice).

În acest context, IA a devenit un element central al tranziției digitale, aducând beneficii semnificative, dar și provocări substanțiale în materie de responsabilitate și reglementare: ea are un potențial ridicat în ceea ce privește progresul tehnologic (digitalizarea proceselor și serviciilor existente, transformarea radicală a modului în care acestea funcționează, noi oportunități pentru inovare și creștere economică) și permite noi modele de afaceri în multe sectoare ale economiei digitale, dar, în egală măsură, și în funcție de circumstanțele aplicării și utilizării sale specifice, ea poate genera riscuri și poate aduce prejudicii intereselor și drepturilor care sunt protejate de dreptul Uniunii Europene sau de dreptul intern (securitatea datelor, confidențialitatea utilizatorilor, discriminarea algoritmică și pierderile de locuri de muncă din cauza automatizării). În acest context, este dificil de stabilit cine poartă răspunderea pentru daunele cauzate de inteligența artificială.

Pentru a face față acestor provocări, Uniunea Europeană a propus o nouă directivă – Directiva privind răspunderea pentru inteligența artificială (AI Liability Act), care abordează problemele legale și etice legate de utilizarea IA, își propune să creeze un cadru clar de responsabilitate pentru utilizarea AI-ului și să se asigure că persoanele prejudiciate de sistemele care utilizează inteligența artificială beneficiază de același nivel de protecție ca și persoanele prejudiciate de alte tehnologii. Această directivă se bazează pe primul set cuprinzător de norme din lume care reglementează IA – Directiva privind inteligența artificială, adoptată de Parlament în martie 2024.

Principalele obiective ale Directivei privind răspunderea pentru inteligența artificială:

1. Clarificarea răspunderii: Actul urmărește să stabilească cine este responsabil în caz de daune produse de IA. Fie că este vorba de producătorii de IA, dezvoltatorii de software sau utilizatorii, actul creează un cadru legal pentru a determina răspunderea fiecărei părți.

2. Facilitarea accesului la justiție: Victimele pot întâmpina dificultăți în a dovedi că un sistem IA a cauzat un prejudiciu, având în vedere complexitatea tehnologică a acestor sisteme. Actul introduce reguli care simplifică procesul de probare a vinovăției, inclusiv accesul la informații despre funcționarea sistemului IA.

3. Responsabilizarea dezvoltatorilor de IA: Legea încurajează companiile care dezvoltă tehnologii IA să adopte măsuri de precauție mai stricte, prin introducerea unor standarde mai ridicate de siguranță și transparență. Aceasta include obligația de a furniza dovezi clare despre modul în care un algoritm a fost creat și testat.

4. Prevenirea discriminării algoritmice: Directiva privind răspunderea pentru inteligența artificială urmărește să abordeze și problemele etice, cum ar fi discriminarea pe baza algoritmilor de IA. Sistemele de IA pot amplifica prejudecățile existente din datele pe care sunt antrenate, generând decizii discriminatorii, în special în domenii sensibile precum recrutarea, creditarea sau justiția.

Dacă aplicăm obiectivele de mai sus la fiscalitate și la utilizarea AI de către autoritățile fiscale din statele membre, ne putem întreba:

• În ce măsură ANAF/alte autorități fiscale vor accepta date sau rapoarte generate de inteligența artificială? Dar dacă ANAF este instituția care le generează? În ce măsură acestea pot constitui probe în instanță?
• Cum pot contribuabilii să asigure transparentizarea proceselor realizate de algoritmii utilizați? Cum pot explica aceste procese inspectorilor fiscali? Dar invers (în situația în care ANAF folosește AI)?
• În prezent, ANAF și nu numai, colectează cantități imense de date prin toate e-urile devenite obligatorii (SAF-T, e-factura, e-transport, e-TVA..). Cum analizează ANAF aceste date? Cum utilizează ANAF aceste date?
• Este utilă digitalizarea la creșterea veniturilor bugetare ale statului? Ca o opinie personală, cred ca da, categoric. Însă, este suficientă doar digitalizarea pentru a crește în mod optim veniturile fiscale? Știm cu toții de problema deficitului care ne ajunge din urmă și va determina realizarea de mari „reforme„ fiscale în perioada imediat următoare.

Directiva privind răspunderea pentru inteligența artificială reprezintă un pas esențial către o utilizare mai responsabilă a inteligenței artificiale în era digitală. Pe măsură ce IA devine din ce în ce mai integrată în viața de zi cu zi, este esențial să existe un cadru juridic clar și eficient care să protejeze drepturile utilizatorilor (dacă vorbim de taxe – drepturile plătitorilor de taxe) și să încurajeze inovația responsabilă. În acest context, tranziția digitală nu înseamnă doar implementarea unor noi tehnologii, ci și dezvoltarea unui set robust de norme și valori care să asigure că aceste tehnologii sunt folosite în mod etic și sigur.

Articol publicat în Bursa.ro