Prețurile de transfer sunt o zonă fiscală complexă, dar extrem de importantă pentru orice companie care are tranzacții cu firme afiliate. În jurul acestui subiect circulă multe mituri care creează confuzie și pot expune afacerile la riscuri fiscale și amenzi semnificative.

În continuare, am selectat câteva dintre cele mai răspândite mituri și le-am explicat simplu, cu exemple practice.

Mitul 1: „Doar multinaționalele mari trebuie să facă dosar de prețuri de transfer”

Realitate: Obligația apare în funcție de valoarea tranzacțiilor cu afiliați și de categoria de contribuabil (mare, mijlociu, mic). Chiar și firme românești mai mici pot ajunge să întocmească documentația dacă depășesc plafoanele stabilite prin lege.

Mitul 2: „Dacă am tranzacții doar în România, nu am nevoie de dosar de prețuri de transfer”

Realitate: Reglementările se aplică oricăror tranzacții cu persoane afiliate, chiar dacă toate firmele implicate sunt din România.

Mitul 3: Ajustările între persoane afiliate române se fac în oglindă așa că nu am un risc. Nimic mai fals. Dacă tranzacțiile sunt mari iar persoanele afiliate care înregistrează cheltuiala sunt pe pierdere, iar cele care înregistrează veniturile sunt pe profit și sunt ajustate de echipele de inspecție fiscală, societățile din urmă au o ajustare fiscală pozitivă, iar cele cu pierdere își vor majora această pierdere.  În unele situații, sumele de plată în plus au fost de ordinul zecilor de milioane.

Mitul 4: „Dacă am contracte între afiliați, nu mai trebuie să justific prețurile”

Realitate: Autoritățile cer dovezi că prețurile sunt la nivel de piață („arm’s length”), adică similare cu cele practicate între companii independente. Un contract ajută, dar fără studii de comparabilitate și analize financiare, nu e suficient.

Mitul 5: „Prețurile de transfer sunt doar o chestiune contabilă”

Realitate: Prețurile de transfer țin de strategie fiscală și juridică. Implică analize economice, benchmark-uri, politici interne și documentație complexă. Nu este doar o „hârtie de contabilitate”. Contabilii nu pot pregăti o astfel de analiză, solicitând sprijinul consultanților fiscali.

Mitul 6: „Dacă am pierderi, nu trebuie să fac dosar de prețuri de transfer”

Realitate: ANAF verifică în special firmele cu pierderi, tocmai pentru a analiza dacă pierderile sunt realizate ca urmare a tranzacțiilor cu afiliați.

Mitul 7: „Dosarul de prețuri de transfer se face doar la control”

Realitate: Legislația prevede termene clare pentru prezentarea dosarului, iar lipsa lui poate aduce amenzi semnificative. În plus, o pregătire din timp ajută să eviți ajustări fiscale costisitoare.

Mitul 8: „Dacă am multe tranzacții mici, nu contează”

Realitate: ANAF poate cumula tranzacțiile de același tip. Mai multe contracte mici cu aceeași firmă afiliată pot depăși plafonul și pot obliga firma să pregătească dosarul.

Prețurile de transfer nu trebuie privite ca o formalitate birocratică, ci ca un mecanism de conformitate fiscală și de transparență. Miturile și informațiile incomplete pot duce la decizii greșite și la riscuri financiare majore.

Ce poți face ca antreprenor sau manager?

• Verifică dacă tranzacțiile companiei tale depășesc plafoanele legale;

• Analizează dacă politicile de prețuri între afiliați sunt aliniate la nivelul pieței;

• Consultă un specialist fiscal pentru a evita surprizele în cazul unui control.

Informarea corectă și pregătirea din timp sunt cea mai bună apărare împotriva ajustărilor fiscale și a amenzilor.