Cabot Transfer Pricing

Comunicat de Presă
București, 15 decembrie 202115 decembrie 2021

Cristina Saulescu

Din luna ianuarie 2022, echipa Cabot Transfer Pricing are un nou membru, în persoana Cristinei Săulescu.

Cristina Săulescu, Partener Cabot Transfer Pricing, activează în această profesie de peste 20 de  ani, atât în sectorul privat, cât și în cel public din România. Cristina este licențiată în economie a Universității de Vest din Timișoara și este membru al Camerei Consultanților Fiscali din România.
Experiența în sectorul privat constă într-o plajă largă de coordonare și dezvoltare de servicii de contabilitate, asistență de specialitate pe proiecte de fuziuni și achiziții, conformitate și asistență fiscală, planificare fiscală internațională, consultanță pe problematicile prețurilor de transfer atât la nivel național, cât și regional. Cristina a lucrat și în sectorul public pentru o perioadă de 7 ani ca inspector fiscal în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, plus încă 10 ani de manageriat.

Are o competență semnificativă în domeniul prețurilor de transfer, al tranzacțiilor transfrontaliere, al reorganizărilor, ca și al implicațiilor impozitării în raport cu legislația românească și cea internațională, oferind servicii profesionale de calitate unor variate corporații multinaționale, bănci, precum și companii locale.

Nu în ultimul rând, Cristina are  o amplă experiență ca lector și trainer și a susținut mai multe conferințe și ateliere pe diverse teme din domeniul impozitării locale și internaționale și al prețurilor de transfer.

“Ne bucură venirea Cristinei Săulescu în cadrul echipei noastre. A venit momentul să creștem echipa, dat fiind faptul că portofoliul de clienți precum și complexitatea proiectelor pe care le gestionăm pentru aceștia a trecut la următorul nivel. Suntem convinși că expertiza Cristinei este sprijinul semnificativ de care aveam nevoie” – a declarat Alina Andrei, Partener Cabot Transfer Pricing.

De unsprezece ani, CABOT Transfer Pricing este una dintre firmele de consultanță fiscală specializată în prețurile de transfer cu o creștere rapidă pe piața din România. Cu o echipă alcătuită din 6 profesioniști competenți, compania deserveste un portofoliu de mai mult de 300 de societăți – filiale ale unor grupuri locale sau multinaționale.

CABOT Transfer Pricing furnizează servicii de pregătire a documentației de prețuri de transfer, politici de prețuri de transfer, asistență la control, redactarea de contestații, asistența la procedura APA și MAP, precum și suport fiscal pentru susținerea în instanță a dosarelor de prețuri de transfer.

Contact

  • Bulevardul Aviatorilor, nr 47,
    Sector 1, Bucuresti, 011853
  • +40 727 713 486

Cere ofertă