Cabot Transfer Pricing

CFO Conference, 20 septembrie 202122 septembrie 2021

Luni, 20 septembrie, am participat ca speaker al BusinessMark la unul dintre evenimentele anuale intrate deja în agenda publică – CFO Conference.

A fost o zi plină de întrebări, răspunsuri, dialog între specialiști. Peisajul fiscal românesc, cu precădere cel al prețurilor de transfer, constituie pe mai departe o sursă de preocupare, cu atât mai mult cu cât inspecția fiscală nu este una standardizată sau standardizabilă.

Mi-a făcut plăcere să ascult perspectiva domnului Emanuel Băncilă (Radu & Asociații) asupra inspecției fiscale a dosarului prețurilor de transfer, și anume că există într-adevăr un anume interes clar direcționat al inspectorilor către elemente considerate a fi de risc. Este și opinia mea că acest element trebuie să genereze atenție maximă din partea contribuabilului, acesta venind pe fondul unei legislații procedural neclare, și al unei presiuni ridicate de colectare de bani la bugetul statului.

M-a bucurat să aud din partea directorilor financiari prezenți despre rolul crescut al CFO-ului în viața companiei, și de necesitatea ca, într-un mediu hiper-reglementat din punct de vedere fiscal, CFO-ul să facă parte activă din procesul decizional al managementului strategic al companiei. Funcția de CFO deja presupunând partea de fiscalitate, de altfel.

Cum spuneam, o zi plină. Și mai ales utilă prin aceea că aduce laolaltă profesioniști cu aceleași preocupări, care se pot sprijini reciproc în mod real.

Să ne vedem cu bine la următorul CFO Conference, mulțumesc BusinessMark pentru invitație!

Alina Andrei
Managing Partner

Contact

  • Bulevardul Aviatorilor, nr 47,
    Sector 1, Bucuresti, 011853
  • +40 727 713 486

Cere ofertă