Împreună, mai puternici15 noiembrie 2022
Noi am ales să ne alăturăm cauzei Narada în demersul acestora de a face Școlile din România sigure prin investiții în soluții de infrastructură, mobilier, tehnologie și nu numai.
Narada investește în educație de mai bine de 4 ani și numai anul acesta împreună cu oameni de bine, au investit peste 2 milioane de lei în școlile din România, bani care au făcut posibil accesul la o educație modernă pentru 60 de mii de copii.
An de an, cei de la Narada lucrează să fie din ce în ce mai buni, să ajungă și mai aproape de copiii care au atâta nevoie de ei. În 2023 vor să dubleze impactul deja creat, iar până la finalul anului 2030 să ajungă la impact pozitiv asupra a peste 500 de mii de elevi din România.
Ei bine, în 2022 aceștia au reușit:
• Să rezolve peste 200 de alerte educaționale via HartaEdu
• Să aducă impact în peste 163 de școli via HartaEdu
• Să investească peste 2.000.000 de lei in educație
• Să ajungă la peste 60.000 de elevi impactați via HartaEdu și Naradix
Cifrele sună bine și mulți se folosesc de ele pentru a scoate eficiența în lumina reflectoarelor. Pentru noi există de fapt alte cifre care ne atrag atenția pentru că, în continuare sunt:
• 1,2 milioane de elevi care învață în școli cu o infrastructură inadecvată;
• 42% dintre clădirile în care funcționează școli sunt amplasate în zone cu risc seismic ridicat;
• ¼ dintre școlile din România, preponderent din zonele rurale, utilizează sobele ca principală sursă de încălzire;
• 11 instituții de învățământ din România s-au prăbușit peste elevi la ore în ultimii 10 ani;
Dar nu pot interveni singuri asupra acestor probleme, au nevoie de noi, au nevoie de oameni de bine.
Noi le suntem alături redirecționând cei 20% din impozitul pe venit/profit și te invităm și pe tine să te alături cauzei pe care noi am ales să o susținem.
Anul acesta avem oportunitatea unică de a redirecționa nu doar cei 20% din impozit pentru anul 2022, dar și direcționarea bugetului rămas pe 2021, dacă acesta nu a fost redirecționat deja în totalitate.
Pentru redirecționarea celor 20% din 2021, sunt necesari doar 2 pași simpli:
1. Completarea Declarației 177 pe care o depuneți online la ANAF până la 25 Decembrie 2022
2. Semnarea unui contract de sponsorizare conform sumei scrise în declarație
Pentru redirecționarea celor 20% din 2022, sunt necesari următorii pași:
1. Semnarea unui contract de sponsorizare către Asociația Narada
2. Plata în contul Narada până la 31 Decembrie 2022 a sumei descrise în contract
Mai multe informații despre Narada și proiectele lor găsiți pe narada.ro/salveazaoscoala